Loading ...Fetească neagră 3 hectare 2007, Murfatlar
Tot vorbim despre Fetească neagră ca despre port-drapelul vinurilor româneşti, dar – aşa cum scriau colegii mei de la Vinul.Ro în urmă cu aproape 2 ani, în urma unei documentări printre profesioniştii vinificaţiei – acestui soi îi lipseşte până şi “setul minimal” de caracteristici precis definite, “paşaportul biometric” care să-l facă inconfundabil. Iar dacă ar fi să-i întrebi chiar şi pe împătimiţii acestui soi, ai obţine o descriere apropiată de cea a orbilor care-au pipăit un elefant: pentru cel care-a pipăit trompa elefantul e ca un şarpe mai gros, pentru cel care-a pipăit coada e ca un bici, pentru cel care-a nimerit la picior e ca o coloană, pentru cel care-a nimerit fildeşul e ca o suliţă curbată…
La Fetească neagră, unii dau peste arome de fructe roşii şi aciditate crescută, pe un corp mediu-subţire, alţii regăsesc vişinele coapte şi condimentele iar alţii notele vegetale de brusture sau aromele de talpă de pâine. După manual – dar cine mai respectă manualele azi? – soiul ar trebui să se exprime prin vinuri roşii-rubinii, de corpolenţă medie, cu arome de prune uscate, coacăze negre şi condimente şi gust asemănător, în care mai apar uneori note de mure şi vişine.
Aşa am păţit şi noi, la cea mai recentă degustare comparativă de Fetească neagră cumpărată de la raft, din care vreau să vă recomand acum una (nu, nu voi recomanda câştigătoarea seriei, dar dacă vreţi să aflaţi detalii le găsiţi aici): vinurile au fost foarte diverse, încât aproape că nu poţi trage o concluzie privind soiul comun din care se trag. Asta, dar şi faptul că niciun vin n-a sărit de 77 de puncte, ne-a făcut să spunem că deşi Feteasca asta este neagră, situaţia ei e cam maro.
Pentru azi, recomandarea mea se îndreaptă către o Fetească neagră de la Murfatlar, din gama 3 Hectare 2007. N-a ieşit între primele în degustare, dar mi-a rămas în minte ca un vin suplu, cu aciditate ridicată şi note aromatice de fructe roşii, drojdii şi lemn, agreabil şi bun de asortat la o varietate mare de mâncăruri, mai ales dacă este servit ceva mai rece decât în mod obişnuit (17-18 grade Celsius). Gustativ, se simt din nou fructele roşii, însoţite de unele nuanţe de smochine şi coacăze negre. Dacă n-ar fi fost unele note amărui-acrişoare pe final (dar care nu e obligatoriu să fie considerate un defect, atâta vreme cât bei acest vin la masă, cu mâncarea adecvată şi cu prietenii alături), probabil acest vin ar fi primit mai mult decât cele 70 de puncte din degustarea despre care vorbesc. M-a făcut curios să încerc mai multe variante, din ani mai recenţi, cred că vinul degustat a avut ceva de suferit în urma învechirii sau a unei depozitări defectuoase.
Asa este, Cezar. Cu Feteasca Neagra m-am cam lamurit de la o vreme incoace. Ultima “gaselnita” a fost o Feteasca Origini – Budureasca, despre care si eu si George Mitea am scris pe blog-uri. Exact acelasi lucru l-am semnalat si eu – inconsistenta si lipsa unei tipicitati clare de soi.
De fiecare data cand deschizi o sticla de feteasca, nu stii la ce sa te astepti; se pare ca este un drum foarte anevoios pana sa ajungem macar la ceea ce reprezinta un Malbec pt Argentina, un Carmenere pt Chile sau un Shiraz pt Australia…
Da, mai e drum foarte lung. Atata vreme cat producatorii romani se lauda (in fata jurnalistilor de specialitate straini, de pilda) cu Sauvignon blanc-ul facut de ei aici, sau cu Merlot-ul…
Salut draga Cezar. Ca intotdeauna foarte interesante si corecte observatiile tale. Eu insa n-am sa intru in “disputa “asta, nu pentru ca nu mi-ar placea, dar simt ca imi lipseste “fundamentul”. As spune, ca sa-l citez pe un bun amic, ca sint intr-o alta liga; adica mai curind practician (amator) decit teoretician. Insa observatia ta, impartasita si de Ciprian, e de bun simt: cita vreme ai pe piata vinuri demidulci, demiseci si seci care sint livrate pe piata ca Feteasca Neagra, avem o problema.
Eu, in ultima vreme – vrind, nevrind (mai mult nevrind, desigur) ma intilnesc mult prea rar cu licoarea asta draga si atunci “baiser vole” (am o problema cu accentele la tastatura asta) asa ca am adoptat principiul putin dar cit mai bun. Iar de-o buna bucata de vreme – si datorita tie – ma desfat cu cite un strop de la Oprisor, bucurie curata.
Vorbeam insa zilele trecute cu un profesor care a devenit foarte trendy desi altminteri omul e chiar toba de carte (insa am anumite suspiciuni legate de dorinta de a deveni vedeta) si m-a avertizat dezamagit sa abandonez cu totul deprinderile mele nesanatoase de a mai gusta cite un paharel de rosu sec. Pentru ca, zicea el, toate contin sulfiti care sint toxici. Si m-a indemnat, daca totusi simt nevoia, catre vinuri bio.
Asa ca acuma, iaca, am problema: las pentru nepoti mica mea rezerva de la Oprisor si caut bio, dar ce bio, de unde-l iau si, la urma urmei, cit rau poate sa ne faca un strop de Caloian, de Dragaica sau Maiastru?
Astept un sfat sincer si avizat.
Bine te-am regasit, Dan!
Problema cea mare nu este ca intalnim Fetesti negre de la sec la dulce: acest lucru este posibil, in functie de cat de copti au fost strugurii la culegere si cat zahar natural au acumulat, astfel incat la fermentare o parte se transforma in alcool si restul ramane “rest de zahar” (natural); nici daca vinul respectiv a fost ajutat (e permis de lege ca o practica acceptata) prin adaugarea de must concentrat, care sa-i dea dulceata. Marea problema e ca unele dintre vinurile Feteasca neagra pe care le intalnim la raft nu sunt din struguri de Feteasca neagra, ci din Merlot, Cabernet, Babeasca etc (sau sunt “imbogatite grosolan” cu amestecuri intre acestea). Fiecare strugure se exprima (aromatic, gustativ) cu o anumita personalitate. Falsificarea acesteia mi se pare un lucru grav (mai ales ca legea nu interzice amestecul de soiuri, cu conditia sa fie declarat explicit. Sunt consumatori care nu cauta neaparat intr-un vin caracterul de soi (sau pe cel de origine, de “terroir”), ci se multumesc pur si simplu cu satisfactia unui vin bun. De ce sa-i pacalim ca au pe masa Camembert, cand ei mananca telemea? (Asta e o intrebare la care stim cu totii raspunsul: fiindca telemeaua nu costa la fel de mult ca o branza nobila…)
Legat de treaba cu sulfitii, fiindca nici eu nu pot spune ca as fi vreun specialist in analize de laborator si in evaluarea efectelor sulfitilor asupra sanatatii umane, am intrebat oameni mai priceputi ca mine. Raspunsul, pe scurt, este ca sulfitii din vin ne-ar putea pune in pericol sanatatea doar daca bem intr-o zi cam… 16 sticle (ceea ce, oricat de mare admirator al romanelor lui Dumas as fi, nu cred sa reuseasca cineva). Pe de alta parte, unii specialisti pe care i-am intrebat mi-au atras atentia si asupra faptului ca o multime de alte alimente pe care le consumam zilnic contin sulfiti (pusi acolo in acelasi scop, al conservarii). Imi aduc aminte ca bunicul, care facea vin la tara, folosea si el substante pentru curatarea budanelor (piatra vanata), stropea via etc. Poate o fi fost el un caz mai special, dar adevarul e ca nu stiu ce vin ai putea face fara sa folosesti “sulfiti” de vreun fel.
Dar iata ce raspunde tehnologul Liviu Grigorica (creator al unor vinuri romanesti importante din ultimii ani) referitor la subiect, intr-un articol publicat mai demult de noi:
“Indicatia „Contine sulfiti” nu trebuie sa ne sperie!
Multi iubesc vinul de casa pentru lipsa oricaror substante adaugate de-a lungul producerii lui, chiar se mandresc cu vinul lor „complet natural”. Dar tot ei se plang de schimbarea culorii vinului, dupa ce se da cep la butoi sau damigeana, de acrire, opalizare, refermentare. Trebuie sa intelegem ca vinul se comporta ca un miniorganism ce contine cateva sute de compusi care reusesc sa stabileasca la un moment dat relatii de buna vecinatate ce pot fi foarte usor distruse doar cu o mica interventie (de exemplu scoaterea dopului sau schimbarea temperaturii de depozitare), iar orice oenolog va incerca sa mentina acest echilibru. Tehnologiile moderne ne dau posibilitatea sa folosim multe produse de natura biologica, ce se gasesc in mod uzual in struguri si vin, astfel ca vinurile „de raft” pot fi foarte sanatoase si ele, cu o singura conditie (valabila, insa, pentru toate vinurile): sa nu exageram atunci cand le consumam. Iar mentiunea de pe eticheta oricarui vin: „contine sulfiti” nu trebuie sa ne sperie: e vorba de antioxidanti si stabilizanti ai vinului. Iar concentratia lor din vin e departe de a ne pune viata in pericol.“
Dan,
Nu te mai lua dupa toti care se dau patrati. Sulfitarea se practica inca de pe vremea grecilor antici si nu este toxica decat daca, vorba lui Cezar, bei o baterie de vin pe zi.
Si tata povestea ca bunicul meu, om simplu de la tara, avea carti de viticultura, stropea via cu piatra vanata, etc. Viile nobile, din pacate, trebuie supuse unui astfel de tratament. Daca il faci riguros si cum trebuie, acest tratament nici nu se simte in produsul final.
Cat priveste vinurile bio, atentie! In primul rand, plantatiile nu sunt tratate chimic sau doar foarte putin. In schimb, imi vine cam greu sa cred ca, atunci cand se trece la productia propriu-zisa, vinul nu este macar putin sulfitat pentru a rezista.
In concluzie, bucura-te de sticlele tale de la Oprisor fara rezerve
1. sub o anumita concentratie sulfitii (so2 liber sau total) nu sunt declarati. Vinurile “bio” contin sulfiti sub aceasta limita. Inainte de obligativitatea de a pune pe eticheta acest lucru concentratia era aceeasi. Acest anunt este destinat celor cu alergii (este echivalentul lui “poate contine urme de arahide” sau a lui ” contine gluten).
Nu s-a demonstrat stiintific ca ar exista persoane alergice la acea concentratie de sulfiti (so2 si foarte putin so3) din vin. Dar e din ciclul : “a nu se usca pisica la cuptorul cu microunde”.
Am gustat vinuri eco si vinuri bio…sunt plate, inexpresive, usor catre grav oxidate. Cei care au avut altfel de experiente sunt rugati sa ma contrazica.
Multumesc Cezar, multumesc Ciprian, saru`mina Stefania. Sint miscat, pe bune, de graba cu care mi-ati sarit in ajutor dar mai ales de argumentatiile “profi” pe care mi le-ati servit. Nu sint nici pe departe adeptul drobului de sare insa, recent l-am avut invitat la o emisiune pe prof. Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, care a spus textual “majoritatea vinurilor contin (sic) sulfiti, E220 pina la E228, periculosi pentru sanatate” (citatul poate fi regasit si in ultima sa lucrare “Noua ordine alimentara…” la pag. 215). Bine, a spus si multe altele… Omu` parea serios si ne-a cam dat fiori si mie si celor care or fi fost cu urechea pe radio la ora aia. El are o varianta – a conspiratiei mondiale privind reducerea populatiei prin orice mijloace dar mai ales prin “otravirea” alimentara. Poate fi ceva adevar in asta…
In ce ma priveste n-am sa fiu niciodata adeptul lui “maninc doar ca sa ma hranesc” si, chiar daca mi-am schimbat sensibil stilul de viata, tot n-am sa pot accepta ideea ca experienta unei civilizatii milenare va intoarce omul la consumul de iarba, radacini si apa de izvor. In fond, rafinamenul culinar este si el expresia unei civilizatii, savoarea gustului unui strop de vin reflecta scoala, munca si bunatatea lui Dumnezeu.
Asa ca, una peste alta, ma voi gandi cu recunostinta la voi maine cind voi desface un Caloian.
salutare baieti,
de unde se poate lua acest vin de Oprisor….. se gaseste printr-o retea de magazine sau doar direct de la crama….