Loading ...Uau! Davino Rezerva 2006
Păcat că sunt numai 230 de sticle din fiecare! Probabil din cauza asta lansarea s-a făcut la magazinul Comtesse du Barry de lângă Ateneul Român, şi nu chiar în Ateneu. Alt motiv nu văd, fiindcă vinurile sunt o operă de artă (şi nu mă refer doar la semnătura etichetei, care aparţine pictorului Vladimir Zamfirescu).
E pentru prima dată când am fost convins că un vin românesc poate sta alături de Bordeaux-uri renumite. Chiar am pus un pariu pe care v-aş invita să-l refaceţi acasă: o degustare “în orb”, în care un Davino Rezerva 2006 (eu aş alege cupajul de Cabernet Sauvignon cu Merlot) să fie pus alături de 4-5 Bordeaux-uri “cu nume”. Dacă aţi identifica vinul românesc din pahar (ceea ce mi-aş dori, dintr-un patriotism pe care nici eu nu-l înţeleg prea bine), cred că veţi ajunge, oricum, la concluzia că e locul lui acolo.
Din cauza asta, preţul de 250 lei / sticlă şi faptul că nu îl puteţi găsi decât la acest magazin apare ca un detaliu, oarecum firesc. Ce-aţi vrea?!? Să se găsească aşa ceva pe toate drumurile?
Şi-acum, câteva date: sunt disponibile câte 230 de sticle din două cupaje provenind din aceleaşi soiuri (Cabernet Sauvignon şi Merlot) – unul în care predomină Merlotul şi unul în care predomină Cabernetul.
Cel pe bază de Merlot are un nas intens, în care nuanţele de fructe roşii de pădure bine coapte sunt asortate cu tonuri vanilate, iar gustativ are un atac ferm, urmat de senzaţii catifelate (aceleaşi fructe), completat de accente de pudră de cacao. Finishul este delicat şi prelung, savuros.
Cabernetul mi s-a părut mai degrabă spre zona vegetală, cu un nas şi mai intens, dar în care apar nuanţele de brusture alături de fructe negre de pădure, cu un mic accent mineral. Gustativ, atacul e resimţit mai puternic, însă foarte plăcut, bărbătesc. Taninii sunt bine marcaţi, confirmând părerile generale despre acest soi viril, iar impresia generală e de vin cu structură atletică, de corpolenţă medie armonioasă. I-aş face o nedreptate imensă dacă n-aş aminti că impresia atletică este învelită foarte frumos de nuanţele mai catifelate date de maturarea în baric de stejar, dar mai ales că vinul are profunzime: descoperi numeroase nuanţe pe care nici nu vreau să le înşir aici, fiindcă aţi zice că-s dezaxat. Gustul se susţine de la un capăt la altul, nu trenează deloc, e puternic şi vioi, iar impresia lăsată după înghiţire e de durată, calitate şi intensitate cum întâlneşti doar la vinurile mari.
Ambele vinuri sunt pregătite pentru consum acum, însă după părerea mea asta ar fi o mare nedreptate – ca şi cum ţi-ai retrage copilul de la liceu după ce a luat locul I la Olimpiadă, considerând că a reuşit destul. Aş miza pe o evoluţie ascendentă încă vreo 3-4 ani la cupajul pe bază de Merlot, iar din Cabernet mi-aş face o rezervă pe care să nu o arăt nimănui vreme de 5 ani, după care s-o desfac cu cei mai dragi prieteni, la un moment festiv, când aş închiria neapărat şi-un bucătar de clasă.
Două vinuri care mă fac să vreau să fiu un om mai bun.
Mda, interesant si laudabil demersul celor de la Davino.
Totusi…incep sa ma intreb din ce in ce mai mult daca modul in care evolueaza piata vinului de la noi este cel normal. Nu am nimic impotriva editiilor limitate, sunt si ele un instrument bun si necesar de promovare a vinului. Ceea ce ma ingrijoreaza este ca, cel putin la noi, aceasta metoda tinde sa devina un soi de moda care nu reflecta foarte fidel realitatile din “teren”. Mi se pare ca lumea mioritica a vinului urmeaza calea deloc sanatoasa a mediului social: exista saraci si exista bogati. Clasa de mijloc, cea care da putere si sanatate unui sistem bine pus la punct, este undeva in umbra.
Si cand vine vorba de vinuri autohtone, situatia tot cam asta este. Avem vinuri indoielnice in palierul 10-20 Ron si vinuri din ce in ce mai “smechere” in palierul 80-250 Ron (incluzand si aceasta lansare de la Davino). Daca este sa analizam mijlocul, treaba nu este chiar pe roze. Inca nu avem o piata cu adevarat calitativa in acesta zona middle-level. Este exact zona in care ar trebui sa fim in batalie directa cu vinurile Lumii Noi, mai ales. Pentru ca trebuie sa ne vedem lungul nasului si sa recunoastem ca marele razboi este cu acestia, nu cu pietele traditionale din Europa, unde traditia bine inradacinata nu ne da nici o sansa.
De aceea, ma intreb cat succes ar avea Davino Rezerva, daca ar fi lansat pe pietele externe. Sa fim seriosi, inca suntem priviti cu scepticism in afara iar un vin romanesc la peste 50 Euro ar ridica multe sprancene si ar starni multe zambete ironice. Poate la noi inca tine aceasta metoda a cuvee-urilor limitate si ultra-limitate, dar in afara deja au cam inceput sa fie fumate (vezi caderea in dizgratie a celebrelor vins de garage din Bordeaux). In plus, evolutia preturilor este mult prea rapida in sus la noi si parca ocoleste anumite garduri care ar trebui incalecate. Sa nu uitam ca vinurile de Bordeaux, cu toata reputatia castigata in sute de ani, au cunoscut o crestere vertiginoasa de pret abia in anii ’80. Nu stiu cati cunosc faptul ca, in anii ’60 si ’70, marile nume de Bordeaux se vindeau undeva intre 8 si 15 dolari/sticla. De necrezut, nu? –
In concluzie, daca vrem sa fim o piesa competitiva pe piata externa, nu astfel de vinuri reprezinta solutia. Cu cateva varfuri de gama nu se face primavara. Nu contest calitatea acestor vinuri, dar acestea ar trebui sa vina ca o consecinta a unui sistem sanatos, cu un segment de mijloc coerent si competitiv care sa permita tranzitia naturala catre astfel de exceptii…in rest, jos palaria pt Davino care continua sa-si urmeze traseul bine trasat cu ceva ani in urma.
Ciprian, sunt absolut de acord cu tot ce spui tu legat de “vinurile-coloana vertebrala”. Pe de alta parte, cred si ca un vin romanesc pe care producatorul indrazneste sa ceara – iata! – 70 euro e de natura sa starneasca interesul (dupa principiul “cine se mai cred si astia?”): in momentul in care un astfel de vin confirma prin calitate pretul, efectul este benefic si asupra produselor ceva mai ieftine, din gama de mijloc. Cred ca tocmai astfel de demonstratii de forta si de incredere ale producatorilor pot inlatura valul lipsei de incredere.
Pe de alta parte, Davino nu face acum altceva decat sa continue firesc un drum pe care s-a angajat de cativa ani: nu vad cum ar putea sa atraga atentia asupra calitatii lor cu un vin de 18 lei, de pilda (desi, dupa parerea mea, este si asta o asteptare in randul consumatorilor de vin corect, dar care vor ceva de baut in fiecare zi).
Frumos gestul celor de la Davino de a face o colectie doar pentru un magazin, dar totusi pretul mi se pare foarte mare pentru un vin romanesc, indiferent cat de limitata este colectia sau cine si-a pus semnatura pe eticheta.
In acest moment nu ne mai putem raporta doar la piata interna, la producatorii romani, ci trebuie sa ne raportam la piata mondiala a vinului, sa incepem sa avem vinuri evaluate de marii critici de vin, sa fim invitati la marile evenimente din lumea vinului, sa fim listati in cartile de vin ale marilor restaurante. Cred ca doar atunci vom putea avea cu adevarat un vin de 70 euro.
Asa cum spunea si Ciprian ar trebui sa avem vinuri foarte bune pe palierul middle-level, iar consumatorul sa inteleaga vinul, sa se bucure de el, de arome, de ceea ce vrea sa exprime acel vin.
Atata timp cat istoria vinului de calitate in Romania nu are mai mult de 15 ani, viile de-abia acum incep sa se formeaze, nu poti sa ai vinuri de 70 euro care sa stea cu succes alaturi de vinuri cu traditie.
Pana atunci ar trebui sa-i invatam pe romani sa se bucure de vinuri si sa-nteleaga ca, vinul este o fiinta, care are trairi si sentimente!