Sincer, n-am reuşit să-mi notez dacă e sec sau demisec (mea culpa), dar cu siguranţă acesta nu este un vin pentru iubitorii de Tămâioasă dulce. L-am degustat săptămâna aceasta, împreună cu colegii de la Vinul.Ro, într-o serie de vreo 19 Tămâioase care urmează să fie publicată în următorul număr al revistei (pe care vă invit s-o citiţi dacă vă interesează cât de cât vinurile, fireşte – apare cam peste 10 zile).

Nu vă prezint acum concluziile acestei degustări comparative (hai, totuşi, una scurtă, personală: am constatat ceea ce auzisem, şi anume că acest soi se exprimă de regulă mai generos atunci când are un suport de rest de zahăr natural decât când este sec).

Ce vă pot spune este că (fără să se claseze pe primul loc în topul preferinţelor noastre), Tămâioasa de la Segarcea s-a dovedit un vin recomandabil: culoarea este mai deschisă şi mai proaspătă decât suntem noi obişnuiţi să întâlnim la vinurile din acest soi prezente pe piaţă, nasul este tipic (trandafiri, fân, busuioc), cam discret dar elegant (eu, personal, am considerat această discreţie olfactivă drept un semn de rafinament şi naturaleţe), în gură este foarte vioi, gustos, cu unele note minerale. Cum ziceam, nu este un vin clasic de desert, ci unul mai degrabă modern şi care poate fi băut de-a lungul mesei (ar fi păcat să-l faceţi şpriţ, totuşi).

This entry was posted on Saturday, February 20th, 2010 at 10:44 and is filed under Degustari. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.