Archive for July, 2010

Vinul săptămânii: Merlot Rose 2009, Corcova Roy & Dâmboviceanu

Saturday, July 31st, 2010

Pentru recomandarea de săptămâna ar trebui să-i mulțumiți, de fapt, managerului de la “Bonne Bouche“, un restaurant bucureștean cu pretenții și cu mare accent pe vinuri. El mi-a transmis o informație interesantă: rose-ul de mai jos, deși abia intrat de câteva săptămâni în vânzare în acest restaurant, a depășit deja alte produse similare și cu o istorie mai veche. Și continuă să crească…

Dar să trecem la obiect: Rose-ul 2009 (sec) de la casa Corcova Roy & Dâmboviceanu provine din struguri de Merlot recoltați de pe vechile moșii viticole ale familiei Bibescu din Mehedinți, readuse la viață de noii investitori, Michel Roy și Șerban Dâmboviceanu. Prima trăsătură care ar putea caracteriza acest vin, după părerea mea, este aciditatea susținută, care creează o senzație crocantă și proaspătă. În al doilea rând – fără ca vinul să se remarce în mod deosebit prin amploare aromatică – exprimă nuanțe olfactive și gustative de cireșe, prune albe și citrice zemoase (grapefruit). Finalul amărui face și el parte din personalitatea acestui vin potrivit pentru mese ușoare de vară. Costă aproximativ 30 lei în magazinele specializate și probabil dublu în restaurante.

Vinurile ultimelor săptămâni

Friday, July 30th, 2010

Cu scuzele de rigoare pentru că m-am lenevit, ajung, iată, să postez și aici recomandările de vinuri pe care le-am făcut noi în ultimele săptămâni (le pun la grămadă, urmează ca mâine să apară și recomandarea pentru acest week-end):

* 27 iunie 2010 – Xarello Vi de Terrer 2009, Castellroig (Penedes, Spania, 12,5% vol alc, postat de Valentin Ceafalău)

În ultima vreme, pe etichetele vinurilor apare tot mai des expresia “parfumul terroir-ului”, al pământului. La multe dintre acestea, ai prefera să nu simţi această caracteristică. În cazul de faţă, dacă ceea ce exprimă vinul este adevărata aromă a Penedes-ului, atunci acesta este unul dintre cele mai minunate locuri din lume. Tonurile aromatice de seminţe de floarea-soarelui crude se împletesc frumos cu notele de flori albe, polen şi grapefruit. Gustul de piersici albe şi cârcei de viţă de vie şi alune este fin şi plăcut, cu un parcurs gustativ proaspăt şi cu o aciditate bine încorporată. Notele minerale, uşor sărate, se aşează foarte bine în gură, dând vinului un plus de atractivitate. Preţul unei sticle e în jur 40 de lei în magazinele specializate.

* 3 iulie 2010 – Sauvignon blanc 2009, Domeniul Coroanei Segarcea (12% vol alc, România, postat de subsemnatul)

Un demisec prietenos atât ca preț (aproximativ 19 lei la hypermarket), cât și ca alcool (12% in vol).
Dar nici prețul și nici concentrația alcoolică nu sunt esențiale (după părerea mea, vinul merită chiar și ceva mai mulți bani, la cum se prezintă oferta actuală de pe piață): cel mai important e că e un vin plăcut, ușor de băut, vioi și proaspăt. Aromele de flori albe și citrice sunt completate gustativ de un mic rest de zahăr, iar această senzație lejeră de dulce face vinul atractiv pentru categorii diverse de meseni – și pentru cei mai pretențioși, și pentru cei mai puțin selectivi – fără ca vreuna (dintre categorii) să aibă ceva de pierdut. Vinul are o rotunjime agreabilă – completată de arome discrete de caisă ori piersică verde – și un final ușor condimentat, înviorător. Cu 77 puncte (calitate peste medie, atenție la preț!), acest vin s-a clasat primul în cea mai recentă degustare făcută de Vinul.Ro cu Sauvignon blanc-uri cumpărate de pe rafturile hypermarketurilor bucureștene.

* 10 iulie 2010 – Chardonnay 2009 Sole Barrique, Cramele Recaș (14% vol alc, România, postat de subsemnatul)

Se dovedeşte, după caracterizarea colegilor mei de la Vinul.Ro,  “intens şi impunător, cu arome suculente – de pere zemoase şi pepene galben – cu atingeri de vanilie şi citrice”. Un Chardonnay tipic şi elegant, cu o textură catifelat-onctuoasă şi substraturi afumat-vanilate. Pe final, vine cu o amareală care nu este deloc ieşită din peisaj, pentru că este agreabil încadrată de aciditate şi de note fructate, de grapefruit şi fructul pasiunii, asociate cu o impresie de mirodenii uscate. Costă aproximativ 45-50 lei în magazinele specializate şi cam de două ori pe-atât în restaurantele care îşi respectă clienţii şi cartea de vizită.

* 17 iulie 2010 – Sauvignon blanc 2009, Vinul cavalerului (12% vol alc, România, postat de subsemnatul)

Mare mi-a fost uimirea când am observat, chiar azi, că am omis până acum să vă recomand unul dintre vinurile albe pe care eu le beau cu mare plăcere vara asta: Sauvignon blanc Vinul cavalerului 2009. Mea culpa pentru această lipsă, singurul lucru pe care l-aş putea invoca în apărarea mea ar fi acela că, aproape sigur, dacă vă place vinul alb sec, v-aţi întâlnit măcar odată cu el, aşa că poate lipsa părerii mele să nu fie chiar o mare nenorocire. Ce-mi place la vinul ăsta (în afară de preţ, care mi se pare bine moderat)? Îmi place că e vioi şi răcoritor, nepretenţios în sensul bun al cuvântului – nu-ţi solicită atenţia prea mult ca să-şi arate calităţile, are o exprimare directă şi clară. Vinul e agreabil de la început (culoarea e plăcută şi frumos strălucitoare, alb-verzuie, olfactiv se exprimă prin nuanţe tipice şi intense – de citrice, soc şi flori de salcâm) şi până la sfârşit (gust suculent şi reconfortant, de caise şi mere verzi, plus o nuanţă de cireşe albe), la finalul uşor condimentat. Costă 18 lei în majoritatea magazinelor obişnuite şi aproximativ 35 în restaurantele care nu sar calul cu adaosurile comerciale.

* 24 iulie 2010 – Viognier & Tămâioasă românească 2009 Scurta Vineyard (13,5% vol alc, România, postat de subsemnatul)

Un amestec inovator, în care soiul autohton de tradiție (Tămâioasă) asociat celui internațional (Viognier) se dovedește un partener plin de farmec și personalitate, dar fără să preia cu forța conducerea “valsului”. Aromele de Tămâioasă românească ale acestui vin nu sunt dominante, astfel că întregul ansamblu capătă tonuri răcoroase și exotice de flori albe, ananas, mango, avocado și miere de albine. Gustul are o evoluție susținută, de la atacul cu senzații dulci de piersică și până la finalul condimentat-citric. Vinul impresionează mai ales prin echilibrul elegant dintre aciditate și senzațiile dulci. Iată ce spune și producătorul, Cramele Halewood, despre tehnologia de obținere a acestui vin: “Cele două soiuri de struguri au fost vinificate separat. Pentru ambele s-a făcut o macerare peliculară la temperatura de 12 grade C (15 ore pentru Viognier și 24 de ore pentru Tămâioasa Românească). Limpezirea gravitațională a musturilor timp de 24 ore, urmată de fermentația alcoolică la 15 grade C timp de 15 zile, a dus la obținerea aromelor tipice fiecărui soi”. Costă aproximativ 30 lei în magazinele specializate și probabil dublu în restaurante.

O călătorie în timp: înainte şi după Matei!

Wednesday, July 7th, 2010

Deşi nu mă entuziasmez cu foarte mare uşurinţă, verticala Prince Matei desfăşurată zilele trecute la magazinul Arte & Vino mi-a dat această ocazie: sunt foarte rare cazurile când un producător din România poate “produce” o linie atât de interesantă de vinuri importante, pentru a fi degustate comparativ. Vinarte, unul dintre puţinii care poate, a oferit, de fapt, mai mult decât atât – pentru că nu e vorba doar de vinuri foarte bune, ci chiar de o traversare a istoriei vinului bun din România ultimilor ani.

N-aş vrea să mă opresc acum asupra notelor mele de degustare (deşi mi-am luat aşa ceva, ca orice şcolar sârguincios), mai important mi se pare faptul că am avut ocazia să fac, cu această ocazie, o călătorie în timp. De la primul Prince Matei, din 1998, acest Merlot a făcut istorie în România şi a impus standarde. Cu toată aprecierea pe care o acordăm noi, iubitorii de vin, altor producători merituoşi, nu cred că este vreun martor al evoluţiei vinului românesc din ultimii ani care să nu admită că acest mic univers se împarte, în România, în “înainte” şi “după Matei” (Prince Matei). Caracterul, consistenţa şi consecvenţa acestui nume au format gusturi, au format concurenţa şi au adus o contribuţie esenţială în promovarea conceptului de calitate la noi. Într-un fel, vorbim de Prince Matei ca despre primul brand modern de vin super-premium în România: a impus noi exigenţe calitative şi – de ce nu ar fi şi ăsta un lucru bun? – a impus noi standarde de preţ, dislocând prejudecata că vinul bun trebuie să fie “mult, ieftin şi pe degeaba”.

Singurul regret, în urma acestei degustări pe verticală (n.m. – acelaşi vin, din ani diferiţi) a fost să realizez cât de imatură este, încă, piaţa: vinul, în formula completă, adică din toţi anii de producţie, nu mai poate fi găsit decât în cantităţi extrem de mici, la producător şi, probabil, în câteva colecţii particulare. Nu m-am putut opri să nu mă întreb (ca şi alţii dintre cei prezenţi) cum ar fi fost dacă am fi trăit într-o industrie a ospitalităţii normală, unde “restauratorii” îşi cumpără vinul şi-şi fac propriile rezerve, ca un serviciu cu imensă valoare adăugată pe care îl pot aduce clientelei exigente, dar şi propriei afaceri.

Ce spectacol ar fi…