Am mai scris de-a lungul timpului pe tema asta, dar mi-a revenit în minte azi, ca urmare a unui proiect  (sper) de comunicat de presă al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV): pe scurt, organizatorii doresc ca, la Concursul Internaţional de Vinuri de la Bucureşti de anul acesta, în fiecare comisie de jurizare să participe şi câte un ziarist desemnat de Clubul Presa de Vin (al ziariştilor care scriu despre vin), “pentru a garanta că vinurile care participă la concurs coincid cu cele prezente în reţelele de distribuţie“.

Pentru cine nu ştie, una dintre cele mai importante critici la adresa Concursului de Vinuri de la Bucureşti a fost, de-a lungul existenţei sale, imposibilitatea de a şti cu certitudine dacă vinurile prezente la concurs există cu-adevărat şi la raft. Evident că orice producător care obţine o medalie la acest concurs se va lăuda cu ea pe piaţă, dar cum putem şti că ceea ce cumpărăm noi, consumatorii, de la raft, este vin de calitatea premiată la concurs? Cine ar împiedica un producător să prezinte la concurs un vin foarte bun, dar din care are doar un butoi, să ia premiu cu el şi apoi să se laude pe piaţă că toate vinurile sale îmbuteliate sub marca respectivă sunt la fel de bune? Evident, dubiile n-au pornit dintr-un exces de suspiciune al unor minţi bolnave, ci fiindcă au existat pe piaţă, în ultimii ani, vinuri foarte proaste, dar care purtau pe etichetă medalii obţinute la diverse concursuri.

Din punctul meu de vedere, singura cale prin care s-ar putea evita situaţii “suspicioase” din categoria de mai sus ar fi aceea ca în concurs să participe chiar probe cumpărate direct de la raft: dacă un producător vrea să înscrie la concurs un Sauvignon blanc din gama X, atunci ar trebui pur şi simplu să-şi plăteasca taxa de participare, să indice organizatorilor cel puţin 3 reţele mari de retail sau 10 magazine mai mici unde există acel vin, iar o comisie din partea organizatorilor să cumpere, efectiv, vinurile direct de la raft, să le secretizeze şi să le introducă în concurs. Pe bază de proces verbal de cumpărare, semnat de martori etc. Altfel, simpla prezenţă a oricărui jurnalist în juriu nu poate garanta nimic altceva decât, cel mult, faptul că juriul a judecat corect proba care i s-a pus în faţă.

Şi încă ceva, tot din proiectul de comunicat al PNVV: ei propun ca jurnalistul prezent în juriu să nu poată puncta, ci să joace doar rolul de câine de pază pe lângă juriu. Dar cel puţin la două dintre concursurile internaţionale mari jurnaliştii din presa specializată sunt invitaţi să jurizeze. La Vinitaly, unde am fost şi eu, din fiecare juriu fac parte cel puţin 2 jurnalişti (din 5 membri ai comisiei); la Concours Mondial de Bruxelles, unde participă colegul meu Valentin Ceafalău, e la fel: jurnaliştii fac parte din jurii şi punctează probele prezentate. Cum în fiecare comisie sunt jurnalişti, se asigură astfel o implicare şi o participare a presei (ca să nu mai vorbesc de educarea ziariştilor şi, prin ei, a publicului) în acest proces, ulterior şi mediatizarea rezultatelor fiind mult mai bună decât. În definitiv, fiecare astfel de concurs vizează piaţa, consumatorii, aşa că de ce să nu participe şi ziarişti, care pot comunica mult mai rapid şi mai eficient cu publicul?!?