Mai intai, o scurta consideratie despre “marea defilare de 1 Decembrie”. Ca in fiecare an (doar traim in Romania, la naiba, in puii mei!, vorba lui Mircea Solcanu, de la PoveStiri Adevarate), orasul asta batut de Dumnezeu si de toate partidele politice, cu circulatia si-asa sufocata, se  blocheaza de tot: nu doar de 1 Decembrie, ci si in alte doua zile, pentru repetitii. Daca-mi este permis, as cita dintr-un clasic al carui nume nu-l pot retine: aveam nevoie de asta cam la fel de mult cum avem nevoie de inc-o gaura de cur… Ma intreb daca mandria de a fi roman poate fi resimtita, oare, mai intens daca esti blocat cu orele in trafic, fara sa fie de fapt nevoie?

Si inca un gand de miercuri dimineata: m-am tot uitat zilele astea la mizeria aia de intamplare cu judecatoarea Elena Turcu, din Targoviste. Mi-ze-ra-bil! Mi-au retinut atentia doua lucruri care, singure, cred ca ar fi trebuit sa duca la niste sanctiuni grave pentru destinsa doamna, macar pe linie profesionala, daca nu mai mult:

1. afirmatia ei ca “la nivelul” ei, sufla in fiola “doar in prezenta presedintelui si a comandantului politiei”; oare care o fi, de fapt, “nivelul”? oare ce-o fi crezand doamna cu pricina despre ea, daca s-ar intreba?!? cum se impaca “nivelul” ei cu chestia aia, ca “nimeni nu e mai presus de lege”.

si 2. intreg comportamentul de precupeatza isterica si agresiva, cel putin inadecvat staturii morale presupuse de o asemenea functie.

Evident, jenant cum politistii n-au pus-o cu botul pe labe (mijloacele exista si sunt simplu de utilizat – e vorba de perechea de catuse care atarna la bracinarii oricarui tablagiu)… La fel de limpede: toti cocalarii romani care s-au uitat (sau nu) la inregistrare au descoperit ca poti sa-i bagi usor in sperieti pe politisti si sa scapi basma curata. Un exemplu sinistru, pentru care doamna cu pricina ar fi trebuit exclusa din magistratura. Parerea mea!

Iata un exercitiu de imaginatie! Un scenariu mai soft decat cel anterior – care sper sa ma salveze de aspra judecata a amicilor “politically awakened” care ma sfatuiesc sa merg la vot – ar fi ca, intr-adevar, prietenii degraba puitori de vot in urna au dreptate: trebuie sa facem ceva, ne sta in putere schimbarea (dupa modelul “Change!”, recent implementat pentru uzul natiunilor mai putin favorizate si aflate in disperata nevoie de modele politice cu final fericit). Vor fi spunand amicii mei, si vor fi avand si dreptate, ca de fapt NOI, boborul, suntem pana la urma veritabilii actori principali ai scenei politice. Asa o fi, le zic… problema e ca, chiar daca NOI suntem actorii, cand ne uitam in sala vedem ca intre timp EI au cumparat toate biletele la viitorul nostru. Daca nu le place show-ul, pleaca toti si trag usa dupa ei in seara avanpremierei, cu finantatori cu tot (macar de-ar pleca!). EI umplu sala, EI decid ce se va juca si ce nu. Din pacate, am impresia ca EI sunt decisi sa vada sange de la noi, si nicidecum un film cu happy end. Asa ca, la fel ca-n fotbal, ori ne intoarcem la bucuria simpla, copilareasca, a jocului, ori acceptam regula finantatorilor. Daca vrem joc, atunci am impresia ca trebuie sa ni-l cam reinventam singuri. Ceea ce mi se pare cam imposibil, data fiind calitatea actualei oferte electorale.

Precizare importanta: EI si NOI din postarea de deasupra n-au nicio legatura cu cele mai noi slogane electorale vehiculate recent. De niciun fel!