…stati, nu trageti inca, va rog frumos! Mai ales voi, cei din PR care se intampla sa cititi randurile astea. Mai intai intrebati-va daca voua v-ar conveni sa va invit eu undeva ca sa va prezint nu stiu ce ce noutate, dupa care, in loc sa va ascult parerea, sa intervin mereu peste propozitia voastra, cu glas mai sonor, si sa repet in diverse formulari lucrurile spuse in prezentarea initiala.

Iar daca ma intrebati ceva, sa va spun ca intrebarea voastra “nu e chiar asa”, si sa va repet aceleasi lucruri, deja spuse?

Cum v-ati simti daca toate comunicarile mele catre voi ar incepe cu “nu-i asa ca este senzational / cel mai bun / produs care exista la ora actuala / pe segmentul lui?”.

Stiu, repetitia e mama invataturii, dar nu vi s-ar parea ca va iau de prosti daca v-as repeta, timp de 2 ore, aceleasi idei, fara sa va las sa va spuneti parerea (pe care m-am prefacut ca v-o cer, ca sa mimez o conversatie vioaie)?

Ei, bine, daca voua nu v-ar placea, atunci dati-mi voie sa nu-mi placa nici mie. Dati-mi voie sa ma enervez, ca tot omul, si sa nu vreau sa mai ascult nimic (chiar daca se spun si lucruri interesante) si sa nu mai vin a doua oara cand ma invitati. Daca nu-mi dati voie, atunci mai bine dati-mi macar una cu ranga peste bot, sa tac dracului din gura. Oricum nu va intereseaza ce as putea avea de zis. Va intereseaza numai sa ma declar de acord cu cele spuse si sa transmit mai departe exact ce vreti voi.

DEX-ul da cuvintele din titlu ca sinonime. Eu cred, insa, ca exista nuante care le  diferentiaza, si despre acestea as vrea sa vorbesc. Nuantele, mai ales la vinuri, sunt decisive.

Intalnesc adesea sintagma „renumitele vinuri din podgoria X“, sau „vinurile romanesti sunt renumite pe plan european / mondial etc“. Forme ale acestei expresii se regasesc exagerat de des in comunicarile companiilor. Eu privesc cu suspiciune orice formulare de acest tip.

Daca punem „renume“ si „reputatie“ intr-un alt gen de fraza, simtim cu totii diferenta: „Renumita actrita Y se bucura de o reputatie nu prea buna“. Puse asa, cele doua cuvinte deja capata sensuri diferite: una e sa fii foarte cunoscut si alta este sa te bucuri si de credibilitate. E mai usor sa te faci cunoscut decat sa-ti construiesti o reputatie, care cere timp si consecventa. Si, deoarece caracterul (ca si virginitatea) se pierde o singura data, reputatia e mai fragila si mai importanta decat renumele. Sa fiu bine inteles: n-am nimic impotriva renumelui, daca e insotit si de o buna reputatie! Dar in lipsa acesteia, renumele se dovedeste o forma fara fond.

N-am facut aceasta incursiune in vocabular doar de dragul de a umple acest colt de pagina. Ca ziarist, sunt bombardat zilnic de diversi producatori sau importatori cu formulari bombastice privind renumele produselor lor. Sunt convins ca si voi, cand ajungeti in fata unui raft cu vinuri sau a unei liste de restaurant aveti – constient sau nu – nevoia de a alege, de a cerne cele vazute printr-un filtru oarecare. Simt nevoia sa va sfatuiesc, ca unul patit: nu alegeti neaparat renumele! Mai bine cautati reputatia.

(textul de mai sus va fi publicat in urmatorul numar al revistei tiparite Vinul.Ro)

Pentru cine-si mai aduce aminte, in Filantropica era o replica: “mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste de pomana”. Fara sa cred neaparat ca filmul e o chintesenta a intelepciunii, cred totusi ca replica asta e adevarata: povestile sunt importante. Uneori, povestile sunt cele mai importante. Mai importante chiar decat adevarul.

Reiese, dupa parerea mea, ca daca vrem sa vindem, e important sa invatam sa spunem povesti! La modul cel mai serios, insa.

Replica din Filantropica ma urmareste la tot pasul, mai ales ca, activand intr-un domeniu cu orgolii atat de mari cum este vinul, aud destul  o… tampenie (dupa parerea mea): “Vreau sa las produsul sa vorbeasca de la sine. Calitatea se va impune”.

N-am stat vreodata sa fac o cercetare, sa aflu cate produse sau idei bune au sucombat fiindca n-au fost corect comunicate. In mod cert, o multime. Asa ca… am un of: NU produsele spun povestile, ci oamenii. Doar ei! In cazul fericit in care, la vederea unui produs, oamenii isi aduc aminte povestea lui, asta se datoreaza faptului ca niste alti oameni au creat si raspandit povestea, de la bun inceput. Iar daca povestea a fost buna si bine spusa, oamenii au crezut-o, eventual au tinut-o minte si au spus-o mai departe.

Si nu e vorba doar de vinuri. E vorba si de pui, si de masini, si de case si de salamuri si de servetele igienice. Obiectele / marfurile NU spun povesti. Cel mult, ele ii fac pe oameni sa le spuna.

…atat costa aceste vinuri!

In urma postarii (si a unor mailuri de verificare, din partea mea) despre existenta unei oferte speciale de la Cramele Halewood, in care vinurile din gama Special Reserve sunt oferite de catre distribuitori la pretul de 3,5 Ron plus TVA, am primit de la directorul comercial al companiei, Mihai Chitic, doua mesaje cu precizari:

- in primul mesaj, dl Chitic preciza ca oferta speciala face referire la un lot limitat de 5.000 de sticle, numai de Feteasca neagra – lot pregatit initial pentru export si care nu a mai fost preluat de catre partenerul strain;

- in al doilea mesaj, dl Chitic preciza ca, de fapt, e vorba de mai multe vinuri, nu doar Feteasca neagra (Chardonnay, Pinot Grigio si Cabernet Sauvignon).

Tot in al doilea mesaj, dl Chitic avea amabilitatea sa-mi atraga atentia asupra unor greseli pe care le-am comis si pe care ma grabesc – iata! – sa le indrept, cu scuzele de rigoare: “ati intrat in legislatia europeana pentru o chestiune care este reglementata de legislatia romaneasca (nu se poate vinde sub cost). Emiteti ipoteze si anticipati tot cu presupuneri ce probleme si ce preocupari am avea noi. Noi lichidam stocuri (bin-enduri, cum va este cunoscut). Fiti sigur ca nu am vandut sub cost. Retineti ca avem promotie la aceste vinuri in cantitati limitate si ca ne mentinem promisiunea catre consumator de a ii oferi vinuri de calitate la preturi accesibile”.

Cum spuneam, mi-a devenit limpede, acum, ca m-am grabit cu postarea anterioara, in care ma intrebam daca nu cumva vreun concurent neloial profita de brandul Prahova Valley si vinde alte vinuri sub aceste etichete. Rectific acum si ii multumesc domnului Chitic pe aceasta cale pentru precizari si pentru ca m-a atentionat cu privire la erorile in care ma aflam. Am inteles: vandut la 3,5 Ron plus TVA de catre distribuitor, vinul Prahova Valley Special Reserve nu este sub cost. Adica pretul lui de cost este de fapt mai mic decat aceasta suma, cu sticla, eticheta si dop. Si nu doar Feteasca neagra, ci si Pinot Grigio, Chardonnay si Cabernet Sauvignon.

Continui, totusi, sa-mi pun niste probleme (nu neaparat legat de aceste vinuri):

1. Atrageam atentia, in postarea anterioara,  ca exista riscul ca unii consumatori sa se simta frustrati afland ca vinurile au, de fapt, uneori, un pret mult mai mic (in oferta speciala cu caracter limitat). Eu, de pilda, ma gandesc serios ca de-acum inainte sa astept sfarsitul anului si sa-mi fac stocuri “la oferta”, in loc sa dau 16-23 Ron pe sticla, cat costa in restul anului. Banuiesc ca vinurile sunt la fel de bune cum le stiu, iar daca imi iau cateva zeci de sticle o sa-mi ajunga, fara sa “ma ard” la buzunar. Pot chiar sa merg sa le iau direct de la distribuitor si poate-mi da chiar si un discount (ma rog, probabil nu).

2. Care este calitatea vinurilor “capete de stoc”? Sunt ele la fel de bune ca si celelalte? Ca om trait in Romania si care-a calatorit la turci (din pacate fara rulmenti si panze de bomfaier), ma sperie, instinctiv, produsele vandute de cateva ori sub pretul normal. Sigur, n-am niciun motiv sa ma indoiesc in cazul de fata, dar psihologia lui Stan-Patzitu’ ma indeamna sa-mi pun intrebari. Si nu doar pe mine.

3. Cat costa, de fapt, aceste vinuri din lichidari de stoc? Daca distribuitorul direct, care isi pune si el un mic adaos (sau mai mare), sau beneficiaza de un discount din pret, vinde vinurile cu 3,5 Ron plus TV, cat costa ele de fapt si de ce platesc eu, in restul anului, de 4-5 ori mai mult?

Probabil din cauza hypermarketurilor…

Vorbeam aseara cu cineva, la aniversarea Idei in Dialog (sunt tare, m-am invartit de-o invitatie, da?!?) ca activitatile de PR devin, incet-incet, noua forma de advertising, mai credibila, mai percutanta si mai valoroasa. Ideea – care nu e noua, clar! – era ca vom vedea din ce in ce mai putine machete publicitare in ziare si reviste, in special, si din ce in ce mai multe articole generate de companii (platite sau nu). Evident, daca la machete se facea distinctia clara intre publicitatea platita si restul continutului, ce se va intampla in privinta articolelor? Cum va trebui -media moderna sa ofere acest tip de continut, astfel incat cititorii / privitorii / utilizatorii / ascultatorii sa priceapa foarte clar ca e un articol inspirat / emanat / izvorat de la o companie cu interese comerciale?

Later edit: Imi spunea cineva aseara, legat de acelasi subiect (si e cineva care chiar stie) ca principalul obstacol pentru in calea aparitiei unor reclame si comunicari mai inteligente, mai creative, nu sunt clientii (in definitiv, clientul de-aia apeleaza la agentie, ca nu se pricepe el), ci birocratii din agentii, care abia si-au castigat, prin munca grea, dreptul de a se imbacsi cu birocratia corporatista si nu mai vor acum sa schimbe foaia si sa se intoarca la munca, fiindca asta ar insemna prea mult efort.

Those were the days, my friend, we thought they’d never end… Tocmai ma holbam mai devreme la carnatii cu salvie si vin din postarea de mai jos, cand mi-am adus aminte de alti carnati, din alte parti… Gasiti aici o postare mai veche din Moscova, iar aici o poza cu Big Boy-ul de la Dur Din (aceeasi localitate). Stiu ca nu se face sa ma autocitez dar parca-parca… de data asta imi dau voie

…Rachiul de hrean curge, berea curge, painea e pe masa, muraturile la fel… Rezulta o seara excelenta, cu multa voie buna. Cand credeam ca mai buna nu poate sa fie, apare chelnerita, insotita de inca o fata si-un fotograf, cu niste palarii mari, caraghioase, sa ne faca poze si sa ne inmaneze niste premii pentru berea bauta. Rasetele sunt in toi, facem poze si ne hlizim de mama focului…

Si, fiindca tot am pornit de la mancare, va invit sa cititi si doua delicii de la Maestrul Cristi Boerean, sa va lase gura apa: pulpa de miel la cuptor, in stil mediteranean si  un pui la cuptor de numa-numa! (zboara, puiule, zboara! direct la mine in farfurie)

(Ca sa vezi ce bine e sa mananci mancare chinezeasca si sa uiti sa ceri furculita!!!) Un nou gand consistent, izbucnit irepresibil, direct din maruntaiele cugetarii: care-i cea mai sigura cale sa scapi de cunostintele care te tot… telefoane, rugaminti etc? E simplu: cere-le si tu ceva! O tot constat pe propria-mi piele de vreo doua zile, de cand am trimis unor cunostinte niste mailuri prin care le ceream ceva. Telefonul nu mai suna, s-a facut liniste… ma uit la el, aproape ca ma rog sa sune, si el nimic-nimic!

Un gand scurt, dar intens pentru ziua de azi! Oare cum Dumnezeu chinezii – cu o istorie dovedita de cateva mii de ani, care au dat omenirii Marele Zid, praful de pusca, matasea, nunceagul (?!?), geamantanul de oameni si probabil multe alte chestii interesante si folositoare – n-au fost in stare sa inventeze o amarata de furculitza?!?

Recunosc, nu m-ar fi dus mintea la un asemenea panseu adanc daca n-as fi comandat la pranz mancare chinezeasca uitand sa cer si furculitza. Si totusi… oare cum n-or fi reusit ei sa scorneasca afurisita asta de scula gastronomica?!? Si, ca sa nu va dezamagesc asteptarile, mai raman putin in zona asta a gandirii superioare, plina de adancimi abisale si inaltimi ametzitoare: oare cate inventii simple – dar atat de folositoare – zac inca in tzarana ignorantei, asteptand sa fie descoperite?!?

Din ce in ce mai des imi aduc aminte, in ultima vreme, de cugetarea amicului Popiku’: oare ce-ar mai fi inventat omul daca atunci cand a descoperit roata ar mai fi stat un pic “pe curul lui”, asteptand sa-i vina o idee si mai buna… poate ca astazi levitam sau ne teleportam, cine stie?!? Hai, pofta mare!

PS Pe de alta parte, s-ar putea sa fie un motiv adanc al faptului ca marele popor prieten nu foloseste furculitza. Motivul mi-a fost relevat (revelat?) de un banc de care mi-am adus aminte abia acum, cu burta plina: cica adevarata foamete se va abate asupra omenirii atunci cand miliardul-jumate de chinezi va invatza sa manance cu lingura, in loc sa ciuguleasca cu betzisoare