Archive for the ‘De pe bloguri’ Category

Scad vânzările de vinuri scumpe în Rusia. Nu şi consumul

Monday, May 18th, 2009

Voci mai mult sau mai puţin importante de pe piaţa vinului (de la noi şi de-afară) opinau că segmentul “high-end” va fi cel mai puţin afectat de criza financiară. Publicul din această zonă are un statut de demonstrat, are alegeri ferme, o bună educaţie a gustului şi, până la urmă, cei care “decad” din punct de vedere financiar sunt rapid înlocuiţi de nou-veniţii în lumea rarefiată a marelui succes.

O ştire din Decanter arată că, totuşi, chiar şi acest segment este atins de criză. Vânzările de vinuri scumpe pe piaţa rusească au început să scadă: “Oamenii cumpără mai puţin Montrachet şi mai mult Pouilly-Fuisse”. Un importator citat de Decanter vorbeşte despre o scădere de 50% faţă de anul trecut, un altul despre 15%. “Consumatorii încep să opteze pentru vinurile cu un raport preţ/calitate mai avantajos”, spune unul dintre comercianţii intervievaţi.

Chiar şi aşa, importatorii de top din Rusia rămân optimişti: “Asta nu înseamnă că va scădea consumul în 2009 faţă de 2008″, precizează una dintre sursele citate. “Suntem siguri că recoltele de top din Bordeaux se vor vinde oricum: dacă nu în 2010 sau 2011, atunci în anii următori, când lumea va fi uitat de criză”.

Rusia, alături de China şi Japonia, a constituit un debuşeu foarte important pentru vinurile franţuzeşti de vârf, în ultimii ani.

De citit azi!

Wednesday, May 13th, 2009

Cum astăzi voi fi plecat în Dealu Mare pentru câteva ore, m-am gândit să nu vă las “cu dinaintea goală”, aşa că vă recomand câteva linkuri interesante: Cătălin Păduraru are câteva imagini şi impresii de la un târg regional de vinuri din Spania, desfăşurat recent; Valentin Ceafalău spune că “viaţa e scurtă, ce rost are să-ţi bei vinul din borcan”; iar Radu Rizea – ei, bine, aici sunt mai multe – scrie despre “miracolul industrial al vinului românesc“, despre naşterea unor vinuri cum rar s-au văzut în România dar  şi despre Turcia turiştilor turmentaţi.

S-a stins din viaţă George Vărăticeanu

Wednesday, May 13th, 2009

“A plecat dintre noi un om discret. Nu va primi onorurile unui politician, nu va avea parte de mulţimi pe ultimul drum. Va fi petrecut de gândul nostru, va fi înconjurat de amintirile celor apropiaţi”, scrie Cătălin Păduraru.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

România bate Serbia la vin

Tuesday, May 12th, 2009

Proaspăt întors din Belgrad, unde a participat la târgul “In Vino”, colegul meu Valentin Ceafalău povesteşte că acolo au expus peste 100 de producători şi importatori, numărul vizitatorilor a depăşit 5.000 – deşi accesul a fost plătit, iar garanţia pentru un pahar de degustare se apropia de 3 euro. Mai povesteşte Vali despre preţurile mari ale vinurilor de pe piaţa sârbească şi despre succesul de care s-au bucurat acolo produsele româneşti expuse. Aici!

Bucătăria urbană cu zero lei

Sunday, May 10th, 2009

Un prieten mi-a arătat zilele trecute o recentă producţie TV (marca ePiteşti.ro) pe teme de gastronomie: un serial intitulat “Bucătărie urbană“. Gazda – Cristi Păpuşoiu -  a găsit o formulă inedită de prezentare a unor reţete culinare, astfel încât să facă totul nu doar educativ, ci şi mai spectaculos: veţi putea afla din serialul său cum să mâncaţi bine şi pe gratis.

După părerea mea, astfel de producţii (care nu sunt chiar aşa de amatoristic realizate cum ar putea suna “la o primă vedere”, ci sunt filmate bine, montate bine etc) pot fi, în funcţie de succesul lor, un foarte bun mijloc de promovare pentru diferite firme, prin product placement, cartoane publicitare sau branduire (probabil şi mai mult decât atât).

Găsiţi mai jos un trailer al seriei:

Trailer Bucatarie Urbana from alex serban on Vimeo.

Blogul cafegiului

Tuesday, May 5th, 2009

Chiar dacă nu (mai) sunt un băutor pasionat de cafea de câţiva ani buni, mă bucură oricând un espresso gustos şi bine făcut (doar pentru exemplificare, ultima dată când mi-a plăcut mult un espresso am băut… şapte la rând, de poftă). Nu-mi place cafeaua la ibric decât în cazuri excepţionale, despre aia la filtru nici să nu-mi pomeniţi (după vreun an de muncă, pe vremuri, la un serviciu unde nu curgea apă potabilă dar era cafea filtru “la liber”, mi se întoarce stomacul pe dos numai cât aud de această odioşenie). Mai recent, am descoperit cafeaua Molinari, o beau aproape în fiecare sâmbătă la o terasă pe Smârdan, în Centrul Vechi – Charme se numeşte (e acolo şi cafenea şi restaurant la etaj, şi nici nu se mănâncă rău).

Dar nu despre asta vroiam să vă povestesc (m-a luat tastatura pe dinainte), ci de un blog despre cafea, recent descoperit şi pe care m-am gândit să vi-l recomand. Pe cafegiul cu pricina îl găsiţi aici sau la linkurile din dreapta de pe blogul meu!

Medalii româneşti de argint la Concours Mondial de Bruxelles 2009

Monday, May 4th, 2009

Şase medalii de argint au obţinut vinurile româneşti la Concours Mondial de Bruxelles 2009, desfăşurat în urmă cu câteva zile la Valencia, Spania. Faţă de anul trecut, când s-au înregistrat 14 medalii (aur şi argint), pare să fie o scădere, după cum constată colegul meu Valentin Ceafalău pe blogul lui, unde dă şi lista medaliaţilor merituoşi. Pentru detalii suplimentare, click aici!

Concurs mondial de vinuri la Bucureşti?

Monday, May 4th, 2009

O informaţie interesantă pe blogul colegului Valentin Ceafalău: Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) se străduieşte să aducă în România Concours Mondial de Bruxelles – o competiţie imensă, de nivel mondial, cu aproape 6.300 de probe anul acesta. El o dă “pe surse”, eu pot să confirm că am auzit despre această intenţie chiar din gura lui Ovidiu Gheorghe, directorul PNVV. Având în vedere, aşa cum subliniază şi Valentin pe blogul lui, că versiunea autohtonă de concurs internaţional (care va avea loc săptămâna asta la Bucureşti), nu  a reuşit să adune, până azi, mai mult de 250 de probe, poate că, într-adevăr, merită încercat ceva cu renume.

Şi, dacă tot veni vorba despre acest mega-concurs (250 de membri ai juriului, 6.289 de vinuri din 50 de ţări), găsiţi tot la Vali o relatare de la faţa locului, de anul acesta (el a făcut parte din juriu).

Sunt pro-bicicleta!

Monday, April 27th, 2009

Am citit zilele astea la Ioan T Morar despre o iniţiativă frumoasă, legată de biciclete şi de Timişoara.

Amănunte va invit să găsiţi gasiti la el pe blog, eu va arăt doar poza alăturată (dacă ar fi un blog de paparazzi, titlul ar suna, probabil: “Bărbatul misterios de lângă blonda din fotografie?”).

Nou website Alexandrion

Wednesday, April 22nd, 2009

Alexandrion România are o nouă faţă online.

Mi s-a părut interesantă mai ales partea referitoare la acţiunile de responsabilitate socială corporatistă. Dar şi o formulare interesantă de pe site: Alexandrion Group România este creatorul pieţei de brandy în România.

Mai e şi o reclamă de-a lor, din ciclul “Time knows better”, pe care vă invit s-o vedeţi alături.