Despre mine
Am fost jurnalist profesionist din 1994 până prin 2008 (în sensul învăţat de mine la şcoală, şi anume că mi-am câştigat cea mai mare parte a veniturilor scriind sau editând editând texte ce urmau să fie publicate în presă). Am lucrat, de-a lungul anilor, la Mediafax, Ziua, Ziarul de Cluj, Gazeta sporturilor (pe vremea respectivă în Trustul Ringier). Am colaborat şi la alte proiecte jurnalistice.
În 2002, am devenit editorul primului supliment lunar despre vin distribuit gratuit la nivel naţional – Connaisseur – pe lângă ziarul Ziua (2002-2005).
Am avut onoarea să fiu invitat ca membru in juriul Concorso Enologico Internazionale, Verona – 2005 (Italia) şi sunt unul dintre fondatorii clubului “Presa de vin”.
Tot în 2005, am început Revolutia Plescoi – www.plescoi.ro
Din 2006, coordonez echipa care editează cel mai mare portal dedicat vinurilor din România – www.vinul.ro ! Articole de-ale mele despre vinuri sau produse tradiţionale au mai putut fi găsite, de-a lungul anilor, şi în publicații ca Prezent, Money Express, Business Point sau Business Adviser.
Din 2008, de când am pornit ediţia tipărită a revistei Vinul.Ro, nu mă mai pot numi (deocamdată) jurnalist, deoarece nu-mi mai câştig majoritatea veniturilor scriind, fotografiind, filmând ori editând, ci mai degrabă din activitatea de “mic întreprinzător” în domeniul comunicării.
În 2009 am organizat, împreună cu colegii de la Vinul.Ro, primul concurs de vinuri din România cu vinuri cumpărate de la rafturile magazinelor şi juriu compus din ziarişti specializaţi din străinătate.
Tot în 2009 am editat cartea “Ghidul Vinul.Ro“ – un ghid critic care conţine, în afară de câteva sfaturi privind degustarea, servirea şi păstrarea vinului, peste 400 de note de degustare (în majoritatea, sticle cumpărate de la raft).
Mai pregătim şi alte proiecte pentru viitorul apropiat.
În caz că mai e nevoie să precizez, TOATE părerile sau gândurile exprimate pe acest blog reprezintă strict opinii PERSONALE şi NU angajează sau reprezintă în niciun fel companiile pentru care se întâmplă să lucrez la un moment sau altul ori pe colegii care colaborează cu mine.
Aa! Sigur. Îmi puteţi scrie la cezar (at) vinul . ro

(6 votes, average: 4.33 out of 5)