|
A N C H E T A
Angelli, în afara legii
Se apropie ZIUA INDRAGOSTITILOR, DRAGOBETELE si sarbatorile acestui an,
prin urmare, reluam o tema fierbinte inainte de revelion, care INCA NU A
FOST SOLUTIONATA. Fiecare om se gândeste deja la seara romantica a lunii
februarie si la momentul în care va desface sampania pentru a savura
cateva clipe de vis cu persoana iubita. De pe acum, supermarketurile au
fost luate cu asalt, iar cumparatorii îsi aleg ceva deosebit. Multi dintre
ei sunt indusi în eroare, neavând de unde sa stie daca eticheta unui
produs minte sau nu. Este si cazul vinurilor spumante comercializate sub
denumirea Panciu, dar produse în Bucuresti de catre detinatorul marcii
Angelli în România, Astese Production.

Potrivit legii marcilor, aceste spumante intra sub incidenta penalului. Si
asta nu este totul. Astese a fost deja amendata pentru acest lucru, iar
produsele respective au fost interzise de la comercializare. Cu toate
acestea, continua sa fie vândute, chiar daca, potrivit legii, putem vorbi
despre fals din doua puncte de vedere: metoda de preparare nu este cea
care a facut vestite podgoriile de la Panciu, iar un produs alcoolic
produs în Capitala nu poate purta, sub nici o forma, numele de „Panciu“.
Sa nu mai punem la socoteala ca etichetele, capisoanele si sticlele
seamana destul de mult cu cele folosite de catre producatorul de spumante
din Panciu.

Panciu se prepara doar la Panciu
Dreptul de folosire a unei indicatii geografice nu poate sa faca obiectul
nici unei transmiteri. Prin urmare, chiar daca a cumparat vinuri de la
producatorii de aici, Astese Production nu poate folosi si numele
regiunii. Indicatia geografica respectiva a fost recunoscuta si protejata
de Ordinul nr. 732 din 2 august 2005, emis de Ministerul Agriculturii si
publicat în Monitorul Oficial 726/10.08.2005. Tot „din cauza“ acestei
legi, în urma cu un an Karom Drinks, membra a companiei Schloss
Wachenheim, una dintre cele mai mari companii producatoare de spumante din
lume, a scos de pe piata vinurile „Panciu – denumire de origine
controlata“, deoarece acestea intrau sub incidenta penalului. Acum regasim
în magazine „Panciu Simfonia“, produs de firma Astese Production SRL,
importatorul Angelli în România.
Legea poate sa mai astepte
Inspectia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol (ISCTV) din cadrul
Ministerului Agriculturii a amendat SC Astese Production cu suma de 250 de
milioane de lei vechi si a interzis comercializarea „spumantelor Panciu,
produse în Bucuresti“. Decizia a fost contestata de catre Astese
Production, în justitie, asa ca pâna la terminarea procesului produsul se
vinde în continuare. Si, dupa cum spuneam, se apropie cu pasi grabiti
sarbatorile, asa ca putem vorbi despre un profit serios, în dauna
cumparatorilor de buna credinta.

Înselaciune pe fata
Vinul spumant este obtinut prin fermentarea secundara a vinului,
fermentare ce se poate realiza atât în sticle (metoda traditionala), cât
si în rezervoare (metoda „close cuve“ sau „Charmat“). Vinurile spumante de
la Panciu se prepara folosindu-se numai fermentarea traditionala,
asemanatoare metodei folosite în regiunea Champagne si sunt vinuri cu
denumire de origine controlata (DOC). Potrivit etichetei, spumantele
produse de catre „Astese Production SRL“ sunt fermentate prin metoda...
„în rezervoare“, mult mai ieftina si diferita de cea folosita de Panciu.
„Este o lipsa de respect fata de consumator, chiar daca pretul acestui
spumant este mult mai mic decât cel al spumantelor originale“, a declarat
dr. Ioan Pusca, „inventatorul“ spumantului de Panciu si autorul primei
teze de doctorat despre vinuri spumante din România.
Legea 244/ 2002, legea viei si vinului prevede faptul ca „protectia
indicatiei geografice recunoscuta este realizata în cazul în care vinul
este obtinut într-o regiune viticola sau într-o zona de productie
recunoscuta, iar calitatea, renumele sau alte caracteristici ale vinului
sunt specifice locului de provenienta“. Ea poate fi solicitata de la
Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) numai de producatorii sau
asociatiile de producatori care desfasoara activitate de productie în
zona. Reprezentantii Astese Production au încercat sa înregistreze la OSIM
marca „Panciu Simfonia“, însa acest lucru nu a fost posibil, din motivele
mai sus amintite.

Pretul mic vinde orice
„Aceste spumante produse de Astese (Angelli) sunt în afara legii. Faptul
ca nu au fost promulgate înca normele metodologice pentru producerea
vinurilor spumante nu le da nici un drept pentru folosirea indicatiei
geografice recunoscute Panciu. (...) Oricum, aceste norme nu vor permite
ca denumirea de origine controlata sa fie folosita de catre producatori
aflati în afara arealului respectiv“, spune Nicolae Balaci, director
adjunct ONDOV.
Vinurile spumante produse de catre Astese Production au pe eticheta, sub o
forma grafica evidenta, indicatia geografica Panciu, de care pot beneficia
numai producatorii si asociatiile de producatori din regiunea respectiva.
Sa nu uitam însa ca aceste vinuri sunt produse în Bucuresti. Si iata ce
spune legea 84/1998, la articolul 5: „Sunt excluse de la protectie si nu
pot fi înregistrate: f) marcile care sunt de natura sa induca publicul în
eroare cu privire la originea geografica, calitatea sau natura produsului
sau serviciului; g) marcile care contin o indicatie geografica sau sunt
constituite dintr-o astfel de indicatie, pentru produse care nu sunt
originare din teritoriul indicat, daca utilizarea acestei indicatii este
de natura sa induca publicul în eroare cu privire la locul adevarat de
origine; h) marcile care sunt constituite sau contin o indicatie
geografica identificând vinuri sau produse spirtoase care nu sunt
originare din locul indicat“. Articolul 76 al aceleiasi legi interzice
folosirea unei indicatii geografice sau imitarea ei de catre persoane
neautorizate, chiar daca se indica originea reala a produselor. Iar
contrafacerea, imitarea sau folosirea fara drept, punerea în circulatie a
produselor care poarta indicatii geografice care indica sau sugereaza ca
produsul în cauza este originar dintr-o regiune geografica, alta decât
locul adevarat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului,
constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3
ani sau cu amenda penala de 15 milioane de lei.
Cu toate acestea, produsele, având preturi mai mici decât ale concurentei,
se vând în cantitati impresionante. Traim în România...
de Victoria Tudor
[+COMENTEAZA ACEST ARTICOL PE FORUM] |